„Partizan are slăbiciuni, sunt sigur că putem învinge”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul secund al formației FC Timișoara, Valentin Velcea, a spus că jucătorii pregătiți de Dusan Uhrin vor trebui să evite să lase spații mari adversarilor în partida cu Partizan Belgrad, din cadrul primului tur al Cupei UEFA.

"Partizan este o echipă bună, așezată, grea, cu individualități, care, prin valoarea lor, pot decide jocul oricând, mă refer în special la compartimentul ofensiv. Poli va trebui să evite spațiile mari și să le punem probleme, cum cred că ne vor pune și ei, și să-i batem cu arma lor. Am încredere că nici un joc nu seamană cu celălalt, i-am văzut în două jocuri diferite, din toate punctele de vedere și ca angajament, și ca așezare, și ca atitudine față de joc. Părerea mea este că au și puncte slabe, unde pot fi atacați și, dacă suntem deștepți, putem să aducem jocul în favoarea noastră", a spus Velcea.

Valentin Velcea a afirmat că meciul cu Partizan va trebui pregătit, indiferent dacă atacantul formației sârbe, Velijko Paunovici va fi refăcut sau nu până la ora partidei. "Paunovici nu a jucat în primul meci, iar în al doilea l-am văzut doar 15 minute. Într-adevăr, arată ca un jucător cu calități deosebite, dând dovadă de o experiență vastă în campionatele din Europa. Nu se știe peste noapte ce se poate întâmpla, cum se reface, dar trebuie să ne luăm masuri de siguranță și cu Paunovici în echipă și fără el. M-a impresionat Tosici, un jucător individualist, cu o viteză foarte bună și cu execuții imprevizibile în orice moment al jocului, dar mai sunt și alții care nu sunt de neglijat", a precizat tehnicianul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×